CONDUCEREA SOCIETĂȚII

TOMASZ GRELA

TOMASZ GRELA

Președinte al Consiliului de Administrație, Director General

În anul 1997 a absolvit Facultatea de Construcții din cadrul Politehnicii Sileziene din Gliwice. În același an, a început să lucreze pentru compania de construcții Dombud SA din Katowice, unde a lucrat până în anul 2001 ca manager marketing. Următorii doi ani a lucrat în calitate de director pentru logistică și director comercial în cadrul companiei Farmacol S.A. din Katowice. Din noiembrie 2002 și până în iulie 2006 a lucrat în calitate de director operațional, apoi a fost numit membru în consiliul de administrație al companiei Metalplast Bielsko SA Concomitent, începând cu anul 2004 a deținut funcția de președinte al consiliului de administrație la Metalplast-Stolarka Sp. z o.o. în care s-a aflat până în decembrie 2008.

Din decembrie 2018 deține funcția de Președinte al Consiliului de Administrație la ⸉LUPROF SA, iar din decembrie 2017 funcția de membru al Consiliului de Administrație al Grupei Kęty.

JOLANTA KOSIEC

JOLANTA KOSIEC

Membru al Consiliului de Administrație, Director Financiar

În anul 1998 a absolvit studiile de master la Facultatea de Economie din cadrul Academiei Economice din Katowice. În același an a început stagiul la Zakłady Metali Lekkich (Întreprinderea de Metale Ușoare) "Kęty" SA, ulterior a fost angajată în calitate de specialist verificator (1998-2001). În următorii patru ani lucrează la UNION-VIS Sp. z o.o. și Klingspor Sp. z o.o. în calitate de șef al departamentului de control. În anii 2008-2009 a fost șefa departamentului de finanțe și verificare la Metalplast-Stolarka Sp. z o.o.

În ⸉LUPROF SA a preluat funcția de director financiar în aprilie 2009. Din Februarie 2011 deține funcția de membru în consiliul de administrație.

MAŁGORZATA WOJTASIK

MAŁGORZATA WOJTASIK

Membru al Consiliului de Administrație, Director Comercial

În anul 1988 a terminat studiile de master la Facultatea de Filologie din cadrul Universității din Silezia. Este, de asemenea, absolventă a studiilor postuniversitare în domeniul managerial a Universității din Silezia.

Experiența profesională a început la Oficiul Central de Comerț Exterior CENTROZAP din Katowice, unde a muncit timp de 8 ani. În 1996 a început activitatea cu o durată de 12 ani la Hydro Aluminium Chrzanów, companie deținută de concernul norvegian NORSK HYDRO, unde din anul 2004 a fost director de vânzări. După aproape 2 ani de lucru în calitate de director comercial și membru al consiliului de administrație la Effector SA a început activitatea la ⸉LUPROF SA unde din februarie 2011 ocupă funcția de membru al consiliului de administrație.